ESTETICA DENTARA

Estetica dentară este domeniul stomatologiei care se ocupă de aspectul dinților și de îmbunătățirea aspectului vizual al zâmbetului. Scopul acestor proceduri merge dincolo de restabilirea funcției de bază a dinților, întrucât se dorește obținerea rezultatului ideal în conformitate cu idealul de frumusețe al pacientului. În această ramură, ce aparține de cosmetica dentară, se pune accentul foarte mult și pe artă și talent, nu doar pe știință și tehnică.

Din ce arată Academia Americană de Stomatologie Cosmetică, 89% dintre pacienții ce au ales tratamentele de estetică dentară au constatat îmbunătățiri ale stimei de sine, iar cei din jur i-au considerat mai atractivi. Deci, această ramură s-a născut din dorința oamenilor de a avea un zâmbet cât mai frumos, pe termen lung și să arate cât mai natural posibil.

Tipuri de imperfecțiuni corectate cu ajutorul tratamentelor de estetică dentară:

🦷 dinți cu textură neomogenă;
🦷 traumatisme dentare;
🦷 culoare inestetică;
🦷 dinți asimetrici;
🦷 înghesuiri interdentare / mici spații;
🦷 dinți cu textură neomogenă;

Procedurile ce pot fi folosite în estetica dentară sunt:
✔️ coroane dentare,
✔️ incrustații,
✔️ fațete dentare,
✔️ implanturi,
✔️ albire profesională;

Share:

Leave a Reply

Acest website poate folosi cookie-uri atat proprii, cat si provenind de la terti, pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna de navigare si servicii.